Dupa blogurile gri, sta moartea
Si uite ca m-a inghitit si pe mine acest fenomen social cunoscut sub numele de blog. Mahalaua virtuala se extinde de la ultimul stelist pana la spuma culturii, de la prafurile lui Adi Mutu pana la flegmele de pe fruntea lui Patapievici si la vinul din capul lui Serban Huidu. Despre tot s-a scris pe aceste minunate globuri sau cum le mai zice. Tin minte ca o citeam pe o domnisoara scriitoare care avea fantezii sexuale cu Dumnezeu, cu Iisus Cristos, cu sfantul duh… o orgie paradisiaca, ce mai?! .. Mai era curtezana, suparata pe femei ca nu-si ofera putreziciunea dintre picioare decat pe bani grei sau alinturi perfide… si avea dreptate, dar cui ii pasa?
Stiu ca voi fi acuzat de sexism, dar femeile scriitoare si-au etalat permanent fanteziile sexuale, indiferent de tematica abordata in opera lor… atunci la ce sa ne asteptam de la pofticioasele de azi de pe internet, dintr-o lume in care masculii sensibili si “feministi” (a se citi ”ipocriti”) ingenuncheaza in lacrimi in fatza partenerelor lor pentru a le cere mana (a se citi handjob)…
Oamenii fara femei sunt bine primiti pe Psycho Metal, dar in mod sigur se vor retrage atunci cand vor simti miros de peshte, caci nu le putem satisface poftele carnale perverse, iar societatea ii condamna daca si le autosatisfac…. dar sa lasam discutiile despre femei specialistilor si sa ne-ntoarcem la oile noastre.
Aceasta este doar introducerea, nu vroiam sa zic decat ca am blog. E ca un fel de jurnal, numai ca nu ma pot sterge la cur cu el, deci nu-l numesc “diary” sau “diaree”… ma gandeam mai demult la cat de ratat tre sa fii sa-ti tii contabilitatea vietii si sa-ti scrii istoria, dintr-un punct de vedere mai subiectiv si mai egocentric decat al lui Ceausescu? Ieri vorbeam cu peretii despre moarte. Le spuneam ca e distractiv sa te culci si sa nu te mai trezesti, cand de fapt e felul in care orice pussy isi doreste sa se stinga. Pai cum asa? Cand nici n-ai simtit c-ai trait, nici nu vrei sa simti cum mori? Atunci moartea nu mai are niciun farmec, e si ea acolo o chestie nesemnificativa ca tot restul vietii. Unii chiar nu mai au ce vinde din ei si atunci isi vand moartea, cum fac jafurile de teroristi kamikaze sau gunoaiele care cred in “suicidal black metal”… Si acuma vine intrebarea: cine e opusul mortii? Viata, sau nemurirea? Nemurirea, aia de care povestea Goethe, se bazeaza pe un pact cu fortele raului, deci moartea atunci inseamna “binele”, numai cand Dumnezeu decide… si totusi muritorii de rand, cu picioarele lor scurte si cracanate, fug de ea ca Bologa dupa tren in gara din Iasi. Eu in calitate de observator, nu-mi permit sa le pun piedici, insa, marinimos cum sunt, le doresc sa moara, cat mai repede si cat mai multi, asa cum viseaza ei: in somn. Noapte buna, copii!
Leave a Reply