excursie in south of heaven

Urmeaza povestea despre minunata mea excursie in sudul tarii, pe mosiile Craiovestilor, in orasul in care prazul e vesnic verde si de unde Mihai viteazu a ridicat barda la cer si-a despicat Carpatii, pt. a ne uni pre toti valahii sub culorile alb-albastre.
Ziua 1 (vineri): Plec din Timisoara pe la amiaza cu celebrul rapid de Bucale. Calatoria fuse una scurta in compartiment cu un baiat de baiat si o fetitza de cartier, care din fericire au coborit in Turnu Severin. Drumul printre munti si pe marginea Dunarii e mai putin plictisitor decat cel prin campie. Imi venea sa ma arunc din tren direct in Dunare, sa fac o baie… Vroiam cheile Bicazului sa deschid cu ele portile de fier, dar pana la urma m-am multumit doar cu admirarea peisajului, ca un tip sensibil la natura ce sunt.

Pe seara ajung si la Craiova, unde gara arata oribil. E intr-o vesnica renovare, probabil nu va mai fi terminata. Mai bine o dinamitau de tot si construiau alta, ar fi durat mai putin. Scarile semanau cu niste scari de pivnita sau catacomba.

 Ma intalnesc cu un lup alb zis Cartophorus, fioros din fire dar pasnic cu cei cu care imparte aceeasi salbaticie. Desi era mult mai frig decat ma asteptam, am avut parte de o primire calduroasa.
De la gara m-am indreptat direct catre scopul vizitei, anume deschiderea unui nou bar, al carui patron e boieru Madala, hardcore mothafucka. A nu se intelege ca-mi plac in mod special barurile rock, dar acesta a fost o exceptie. Se numeste “La Chitarre” si se afla in centrul Craiovei, si e dupa parerea mea unul dintre cele mai bune din tzara. Un punct in plus fatza de majoritatea e ca se poate respira si aer, nu doar fum de tzigara. Are si separeu pentru nefumatori. Mesele sunt pliante si arhitectura lor e interesanta, dupa cum se vede in poze. Si barul merita o publicitate agresiva, la fel ca si blogul meu. E singurul club sustinut de Psycho Metal, si sa speram ca in viitor vor avea loc si concerte. Gazdele isi propun sa organizeze seri tematice, cu public interesat de anumite genuri muzicale, insa stim cu totii ca acest lucru e utopic, luand in consideratie nivelul de cunostinte muzicale arl frecventatorilor de baruri.

Partea negativa e ca barmanii nu prea au habar ce muzica sa puna, si la un moment dat indispun clientii cu chestii repetitive. Ar trebui facut cate-un playlist in fiecare zi si interzis a se pune o piesa de mai multe ori in aceeasi seara, ca mi-a facut capu calendar Te Quiero Puta, de la Rammstein, piesa care pana atunci imi placea. In orice caz, prima impresie a fost buna, vinul fiert nu era vomitiv ca cel din Metalbox/Timisoara, iar lumea a fost destul de primitoare. Imi plac locurile in care toti oamenii se cunosc intre ei si nu se separa unii de altii intr-un mod exclusivist, in functie de genul de muzica ascultat sau alte criterii irelevante, bagate pe gat si luate de bune in lipsa unei judecati personale.

Ajungem si la gazda, consoarta lui Cartophorus, unde am fost foarte bine primit, dar supus unui interogatoriu ca la proces, care initial m-a socat dar apoi m-am acomodat si am fost achitat pentru moment. Un pahar de Whiskey a fost suficient sa adorm, si prima zi s-a terminat cu bine.
[.....................etc etc bla bla........................................]
A doua zi nu s-au intamplat lucruri de remarcat, exceptand faptul ca am vizionat filmul Prestige, o ciudatenie despre magie si rivalitate, despre care o sa povestesc candva. A, si am mai aflat ca dvd-urile mele preferate (Type O Negative, Anathema, Dream theater) sunt zgariate si trebuie sa le trag din nou. Seara am fost iar in bar, de data asta era mult mai plin fiind sambata seara. Am ascultat dupa multa vreme imnurile Stiintei, pe versurile lui Tudor Gheorghe si Adrian Paunescu, preluate si remixate in toate felurile… Ca sa nu mai spun ca texte precum “m-a facut mama oltean” sau “ma dusai sa trec la Olt” fac parte din inconstientul meu colectiv, desi singura mea legatura cu Oltenia e aceea ca tata a trait acolo din copilarie si pana la facultate. Am auzit ca oltenii sunt prost vazuti la Timisoara si ca au “invadat orasul”. Total gresit! Asa vad lucrurile doar gunoaiele urbane, cocalarii parveniti sau cersetorii culturali din pietele centrale. Din pacate aceast mod de “gandire” predomina in opinia publica in intreaga Europa, iar discriminari se fac peste tot. Sa nu uitam ca Moldova si Oltenia sunt pilonii de baza ai culturii romanesti, cu toate ca sunt marginalizate din cauza saraciei, motivul principal al lipsei de educatie a unor oameni. In fine, bogatia nu sta doar in bani, iar oameni de kkt sunt peste tot, in aceleasi procentaje. Diferente culturale exista, insa n-ar trebui sa fie motive de discriminare, cel putin nu in Romania. Sunt convins ca oamenii de calitate din Timisoara stiu ca fenomenul “taranul de oras” e prezent peste tot in tzara, iar oltenii si moldovenii de kkt care si-au facut regiunile de rusine puteau fi oricare altii. E irelevanta originea animalelor periculoase si dezradacinate care n-au reusit sa se acomodeze intr-un mediu diferit si si-au mentinut vechile apucaturi, deci nu trebuie aruncata vina pe o natie/rasa/categorie anume.
A nu se intelege ca omu n-are voie sa discrimineze, insa sa o faca pe criterii corecte, nu pe clisee socio-politice. Ca sa nu mai spun ca in cazul nostru oltenii au aceleasi origini ca si banatenii si din cronici ale vremii am aflat ca in Banat erau asteptati “fratii de dincolo de munti” sa elibereze provincia de sub ocupatie straina, iar denumirea alternativa pt. Oltenia este “Banie”, deci singurele resentimente impotriva Oltenilor sunt doar diversiuni xenofobe care-au infectat opinia publica si-au prins la idiotii utili. Si daca ar fi cazul sa privim si noi pe ceilalti cu ochi de gunoi urban, “cultura” autentica a oraselor bogate precm Timisoara sau Bucuresti e maneaua, simbolul capitalismului in Balcani. Stiu ca unii se simt ofensati, dar unele adevaruri trebuie relatate, daca tot e sa privim din spirit critic. Pana la urma suntem toti o apa si-un pamant, si fiecare zona are frumusetea, bogatia si patrimoniul ei. In concluzie, imi place orasul din care provin, imi place si cel in care locuiesc, imi plac si multe altele. Imi place Romania ca un tot, i-ar sade mai bine nelocuita sau cu 5% din populatia actuala. Exista si locatii in care niciodata nu mi-as dori sa locuiesc, insa nu ma bazez pe criterii precum rivalitatea intre echipele de fotbal, prezenta/lipsa metroului sau numarul de mertzane de pe strazi.
 A treia si ultima zi, duminica, plec de dimineata sa vizitez centrul orasului. Aflu ca e al doilea din tara dupa Bucuresti la numarul cladirilor istorice si caselor boieresti. Din pacate specia boierilor a fost exterminata si casele au fost ocupate de gunoaie comuniste transformate peste noapte in capitalisti. La fel cum la Cluj pe vremea lui Funar toate bancile, gardurile si cosurile de gunoi erau vopsite tricolor, la Craiova predomina alb-albastrul.

Am pozat primaria, prefectura, Teatrul National, statuia lui Mishu Viteazu si altele. Inca un lucru bun e ca e ieftina mancarea, se poate manca bine in centru cu 5 lei noi, probabil si pentru ca salariile sunt mai mici.
In calitate de chior, rege in tzara orbilor, am vazut, sau mai bine zis am auzit pentru prima oara semafoarele pentru orbi. Alea care canta Fur Elise cand e verde, facilitand astfel trecerea celor din tzara mea. Am auzit de existenta acestor semafoare, insa n-am mai vazut nicaieri pana acum, desi am fost in multe locuri. E o placere sa treci strada pe ritm de Beethoven, chit ca se mai infecteaza din cand in cand cu maneaua vreunui cocalar care opreste la culoarea rosie a semaforului pentru masini. Inca o bila alba, e plin de semafoare cu temporizator. Vai ce detest semafoarele comuniste fara temporizator, dar ce sa fac, a trebuit sa ma acomodez cu ele in vest.
Urmatoarea locatie pe care am vrut s-o vad era, bineinteles, Facultatea de Medicina. Erau 2 cladiri, una veche in renovare, si una noua. Aia veche imi placea mai mult, semana cu cea din Iasi.

 De fapt multe cladiri din Craiova semanau cu cele din Iasi, construite in stilul bizantin. In fatza facultatii de Medicina apare un pui de tzigan si-mi cere bani. Nu-i dau, dar, vazand ca se uita curios la aparatul foto, ii fac o poza intr-o pozitie de fericit si satisfacut. Chiar asa era, sarea in sus de bucurie ca i-am facut poza, si i-am si aratat ce-a iesit. Ca sa vedeti, oameni buni, cum puteti produce sentimente pozitive celor batuti de soarta, altfel decat sa le dati numai bani. Bani i-ar fi dat si altii si-ar fi fost obligat sa-i duca parintilor, insa poza ramane la mine.

Toate bune si frumoase, si in sfarsit ajung la gara, unde era o atmosfera de bazar. Am regretat doar ca n-am apucat sa vizitez un obiectiv turistic mai vechi al Craiovei, ruinele de la Pelendava, si pe SufletRau, alt obiectiv turistic pe care-am vrut sa-l vad mai demult. Se zice ca in Craiova locuieste SufletRau original, ramane doar sa dau de el, sau macar sa-i vizitez casa memoriala. La fel ma bucur ca n-am dat de gunoaiele de punkisti Antifa – indymedia – noborders – underground, alte exemple clare de extremism gratuit si de gust care provoaca senzatii de voma. Ma pis pe ei si pe “principiile” lor de oi conformiste. Per total a fost o iesire prielnica si voi reveni candva, probabil cand se face mai cald. Au urmat drumul si mucii. Noapte buna!

~ by jax2thepancreator on March 13, 2007.